Exercitarea profesiei de medic stomatolog
Profesia de medic stomatolog se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile art. 477 a Titlului XIII privind exercitarea profesiei de medic stomatolog; organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Stomatologi din România – din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina dentară si care sunt:
a) cetăţeni ai statului român;
b) cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene;
c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directă aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), aşa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale UE şi SEE, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).
Titlurile oficiale de calificare în medicina dentară necesare pentru a profesa medicina dentară pe teritoriul Romaniei sunt:
a) diploma de doctor medic stomatolog, diploma de doctor medic stomatolog sau diploma de medic stomatolog, eliberate de o instituţie de învăţământ superior din domeniul medicinei dentare, acreditată din România;
b) adeverinţa de absolvire a studiilor, eliberată la cererea absolventului, ca urmare a finalizării complete a studiilor, valabilă până la eliberarea diplomei de licenţă, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii;
c) certificatul de stomatolog specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în una dintre specialităţile medico-dentare prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală;
d) diploma, certificatul sau un alt titlu care atestă formarea de medic stomatolog şi, respectiv, de medic stomatolog specialist eliberate conform normelor UE de celelalte state membre ale UE, statele aparţinând SEE sau de Confederaţia Elveţiană;
e) diploma, certificatul sau un alt titlu care atestă formarea de bază de medic stomatolog şi, respectiv, de medic specialist, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. d), de îndată ce titularul său are o experienţă profesională de trei ani pe teritoriul statului care a recunoscut respectivul titlu de calificare, ori echivalate în România, în condiţiile legii.
Profesia de medic stomatolog are ca scop asigurarea sanatatii publice si a individului prin activitati de preventie, diagnostic si tratament ale maladiilor si anomaliilor oro-dento-maxilare si ale tesuturilor adiacente, desfasurate cu respectarea prevederilor Codului deontologic al medicului dentist.
DOWNLOAD – Puteti descarca formularele necesare dand click, in listele de mai jos, pe denumirile lor. Dupa descarcare, le veti putea tipari de pe calculatorul dv. si completa.
- Cerere-suspendare-membru-CMS-Iași (dati click pt. DOWNLOAD)
- Cerere-radiere-membru-CMS-Iași (dati click pt. DOWNLOAD)
- Cerere adeverinta transfer (dati click pt. DOWNLOAD)
- Cerere certificat profesional curent (dati click pt. DOWNLOAD)