Prof. Univ. Dr. Norina Forna, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Iaşi, a fost invitata emisiunii „Şcoală şi Sănătate” şi a vorbit despre cât de mult a fost afectată activitatea din domeniul medicinei stomatologice de-a lungul perioadei în care a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României: „Ordonanţa militară a suspendat multe dintre activităţi, dar în principal stomatologia a fost singurul domeniu afectat mult mai mult, fiind întreruptă complet ca activitate şi rămânând active doar cabinetele înscrise în lista celor care şi-au propus să asigure urgenţele în această perioadă. Cu aprobarea şi avizul Colegiului medicilor Stomatologi şi a DSP-urilor. (…) Am susţinut activitatea din cadrul Cabinetului de Primiri Urgenţe UPU cu o echipare a personalului care desfăşura în această perioadă tratamentul urgenţelor. Noi am realizat un grup de lucru pentru prevenirea şi reducerea transmiterii Covidului care a însemnat o permanenţă pe care noi am realizat-o, pe de o parte prin mesaje, răspunsuri directe, şi, bineînţeles, tot ceea ce însemna realizarea, avizarea chiar pentru şomaj a fişelor la nivelul Colegiului. Şi a însemnat toată documentaţia necesară pe care am făcut-o în timp record pentru DSP şi, implicit, pentru Colegiul Naţional pe toată perioada Covidului”.
Închiriez tura în Cabinet Dentar Angeldent
Ofer spre închiriere o tura de lucru in Cabinet Dentar deschis din 2011 in Iași langa Kaufland Podul